Poliţiştii din Alba Iulia caută o fată de 11 ani, care a plecat joi de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă. Mama copilei a alerta Poliţia în noaptea de miercuri spre joi după ce fata ei nu s-a mai întors acasă.
O femeie de 30 de ani, din Alba Iulia, s-a prezentat în noaptea de joi spre vineri la Poliţia din Alba Iulia unde a reclamat faptul că, în după amiaza zilei de 28 noiembrie, în jurul orei 17.00, fiica sa, în vârstă de 11 ani, a plecat de la școala la care învață și nu a mai ajuns la domiciliu.
Fata dispărută se numeşte Maria Denisa Moţoi, are înălţime 1,55 m, greutate 35 kg, păr brunet, tuns drept, la nivelul umerilor, ochi căprui, ten măsliniu. La data plecării, aceasta purta o geacă roz, blugi albaștri și pantofi sport de culoare gri. Avea asupra sa un ghiozdan negru pe care este imprimată imaginea unei bufnițe.
Peste 30 de polițiști și jandarmi o caută pe fată. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.